Prima pagina

Marii castigatori ai Concursului National de Vinuri ”Bachus 2017”

Marii castigatori ai Concursului National de Vinuri ”Bachus 2017”

08 octombrie, 2017

Stiri

0

Marii castigatori ai Concursului National de Vinuri ”Bachus 2017”

Cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2017, desfășurată la Focșani, în perioada 5-6 octombrie 2017, și-a desemnat câștigătorii. Medaliile și diplomele pentru cei trei mari campioni ai concursului au fost înmânate de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în cadrul ceremoniei de premiere, care a avut loc sâmbătă, 7 octombrie 2017, la Casa Armatei din Focșani, în prezența Ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Titlul de mare campion pentru vin alb a fost atribuit unei companii din Vrancea, respectiv SC APCOVIN SRL, care produce vinuri sub brandul ”Tata și Fiul”. APCOVIN a obținut premiul cu un Muscat Ottonel, Alb, Sec, din 2016. Pe lângă diplomă, APCOVIN a obținut și înscrierea gratuită a probelor sale de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 10-13 mai 2018 în Beijing, China.

Mare campion la categoria vinuri roșii a fost desemnat SC AVINCIS VINURI SRL, sub brandul Avincis Vila Dobrusa, cu un Merlot, Roșu, Sec, din 2013. Premiu AVINCIS îl reprezintă înscrierea gratuită a probelor de vin la Prowein – organizat în perioada 18-20 martie 2018 la Dusseldorf, Germania

Al treilea mare campion este SC COTNARI SA, care a obținut premiul cu vinuri comercializate sub brandul Domenii. Este vorba despre o Busuioacă de Bohotin, Roze, Demi-sec, din 2016. COTNARI SA a obținut înscrierea gratuită a probelor de vin la Salonul Internațional de Vin  Vinitaly – organizat în perioada 15-18 aprilie 2018 la Verona, Italia.

Din cele 581 de probe înscrise în concurs, după jurizare, au fost acordate 82 de medalii de aur și 92 de medalii de argint.

 

”Festivalul Internațional al Viei și Vinului este cea mai importantă manifestare a viticulturii românești și a fermierilor care trăiesc din viticultură. Acest Festival și acest Concurs Național al Viei și Vinului, cel mai important concurs național din România, ca număr de probe (581), sunt dedicate oamenilor care trăiesc din cultura viței de vie și sunt organizate pentru promovarea județului nostru, pentru ceea ce înseamnă Vrancea atât în plan local, național și internațional. Așa cum noi, autoritățile locale, ne implicăm în promovarea vinurilor și a muncii de peste an a fermierilor, consider că și Guvernul României va trebui, începând de anul următor, să pună la punct un program național serios de promovare a vinurilor românești, cifrat la 40-60 milioane de dolari. Așa au făcut toate statele ale căror vinuri au ajuns în vitrinele marilor retaileri”, a precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, în cadrul ceremoniei de premiere.

La rândul său, Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, a declarat că Vrancea este județul cu cea mai mare suprafață viticolă din România și i-a felicitat pe viticultori, dar și pe organizatorii Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus 2017”. ”Felicitări pentru toți, pentru fermieri, organizatori, pentru oamenii care și-au legat viața de acest aliment care ne dă nivelul de reprezentare pe care îl merităm. Acest nivel nu ar putea fi atins dacă nu ar fi o platformă de promovare a acestui produs, aici, în Vrancea, de mulți ani, de când președintele Consiliului Județean face acest lucru. Felicitări pentru domnia sa pentru acest minunat eveniment pe care îl aveți aici, în Vrancea!”, a spus ministrul agriculturii, domnul Petre Daea.

Președintele Organizației Somelierilor din România (OSR) 2011, domnul Marian Timofti le-a spus celor prezenți la ceremonia de decernare a premiilor că această ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus” a fost ”nemaipomenită”. ”Este un efort uriaș făcut de Consiliul Județean Vrancea. Sunteți fericiți că aveți o asemenea susținere și sunteți binecuvântați de Cel de Sus, întrucât Vrancea se află aici, la poalele Carpaților, de unde vin temperaturi joase, care vă dau parfumuri deosebite și aciditate deosebită în vinuri, aveți deschidere până la mare, de unde vin acea mineralitate și acele gusturi nemaipomenite ale vinurilor vrâncene”.

La cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2017”, eveniment organizat în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului ”Bachus”, au fost înscrise 581 de probe, transmise de producătorii din țară dar și din străinătate, respectiv Italia și Republica Moldova. Juriul Concursului Național de Vinuri a fost compus din degustători experţi renumiți pe plan mondial. Președintele juriului a fost academicianul Valeriu V. Cotea, iar președinții celor cinci comisii de degustare au fost: Katsuhiko  Aizaki – Japonia, Roberto Gatti – Italia, Luigi Salvo – Italia, Luciano Parrinello – Italia și Cătălin Păduraru – România.

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus”, ediția a XXV-a, este cel mai reprezentativ eveniment de profil din România, care s-a desfășurat la Focșani în perioada 5-8 octombrie 2017. Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2017” a devenit cel mai important concurs de vinuri din România, având premizele să ajungă unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei, în anii care vor urma.

Lista câștigătorilor poate fi consultată aici.

Comentarii

Nu exista comentarii

Poți fi primul ce comentează la acest articol!

Lasă un răspuns

Prima Pagina

sus